Vrsic, din nou polist?** Iancu: „E posibil să-i fi venit mintea la cap”

Redactor:
Radu Faur
Vrsic, din nou polist?** Iancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lotul alb-violet ar putea avea un component surpriză la reunirea
din 10 ianuarie. Este posibil ca Dare Vrsic să revină la Timișoara,
la șase luni după ce a „dezertat”.

„Din datele pe care le am, s-ar putea să revină Vrsic la echipă. Nu
sunt sigur, dar e posibil să-i fi venit mintea la cap”, a declarat
Marian Iancu. Vrsic a părăsit Timișoara în vară, fără acordul
clubului, după ce s-a certat cu conducerea din cauza banilor.
Fotbalistul a jucat prea puțin și destul de slab în cei trei ani
petrecuți la Poli și a stat o lungă perioadă pe tușă din cauza
accidentărilor. Șefii i-au propus slovenului în iulie ca pentru cei
doi ani pe care îi mai are din contract să accepte un salariu de
7.000 de euro, în loc de 17.000, cât lua până atunci. Vrsic s-a
enervat si a plecat, iar din iulie nu se mai stie nimic de el.
„Oricum, contractul lui va fi suspendat și vom cere daune. Dacă se
va întoarce la echipă, poate îl iertăm totuși”, spune acum
președintele lui Poli.

Iancu:
„Echipa e completă”

Marian Iancu a mai spus ieri că nu a primit niciun răspuns la
ofertele pe care le-a făcut pentru Tiberiu Bălan și Alex Munteanu.
„Amândouă ofertele sunt lansate, însă nu am primit niciun răspuns.
Nu mai bat la porți închise. Am avut o oferta si pentru Antal, de
la Oțelul, dar ni s-a transmis la fel, că e netransferabil.
Interesul pentru Nicoliță e real, am vorbit personal cu Gigi
Becali, dar mi-a spus ca nu este transferabil”, a declarat șeful
clubului alb-violet.
Iancu mai spune că singurul post pe care ar dori să îl acopere este
cel de mijlocaș dreapta. Totuși, nici aceasta nu este o țintă
obligatorie. „Echipa e completă. Dacă vom mai aduce pe cineva, va
depinde foarte mult de sistemul de joc pe care îl va folosi Dusan.
El urmărește DVD-urile cu meciurile din tur și urmează să ne
întâlnim pe 10 ianuarie să vedem ce e de făcut. Repet, sistemul de
joc va conta foarte mult în mutările noastre viitoare”, a afirmat
Iancu.

21 de meciuri
a strâns Vrsic pentru Poli în trei ani

0 goluri
a marcat slovenul pentru
Timișoara în Liga I
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de milioane de euro
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de…
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Tânăra care a provocat o dramă amoroasă în familia lui Cristi Borcea a avut o apariţie răvăşitoare. S-a afișat cu un decolteu abisal
Tânăra care a provocat o dramă amoroasă în familia lui Cristi Borcea a avut o apariţie răvăşitoare. S-a afișat cu…
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×